turn the lights off…

Promisiune

Priveste-ma putin pana sa pleci,
Sa vezi atatea vise peste care treci,
Caci se va prabusi tot cerul peste noi
Muri-vom inecati cu stele amandoi.

Te-am cautat atat…erai aici,
Ma tot pierdeam in ochii tai cei mici,
Aveam sa-ti spun atatea, n-aveam glas.
Am sa visez mereu c-ai mai ramas…

Am sa cutez mereu sa te ajung,
Si stiu ca drumul tau va fi cel lung
Vei fi mereu cu fruntea-n soare sa colinzi,
Nu vei intinde nicio mana sa ma prinzi.

Dar sta-voi langa tine ne-ntrerupt,
Sa-ti fiu si umbra si-adapost si scut,
Ti-oi construi castel cu turnuri ca-n povesti…
Te-oi indura-ntr-o zi sa ma primesti.

by Ciprian Nedelcu

fluturi in stomac…

paianjeni in … creier!

Se zice ca atunci cand oamenii se indragostesc, devin prosti. Detaliind asta, as zice ca le moare orice activitate in creier, toti neuronii intra in concediu de odihna sau sunt direct disponibilizati de catre conducerea inimii. Singura activitate ramasa in creier e pentru compunerea sms-urilor de baza: “buna dimineata”, “noapte buna” si “te iubesc, pisi a mea”.

Adevarul, dragii mei, este ca oamenii devin prostii cand se indragostesc dar si o lunga perioada dupa ce le trece (asta daca au norocul sa le treaca). Cu totii am avut prieteni care ne-au plans pe umar cu textele “De ce m-a parasit?”, “Il vreau inapoi”, “Doar cu ea ma simt implinit”, “Nu pot trai fara el/ea”, desi oamenii s-au iubit numai o saptamana, doua, sau, in timpul relatiei, au fost inselati, tratati urat, mancati de bani, poate batuti(e). Dar ei iubesc, ei sunt raniti, viata lor este gata sa ia sfarsit.

Garantat, in momentul in care ei plang dupa cineva, respectivul/respectiva e singura persoana care i-a facut sa se simta impliniti, iubiti, speciali, este, de departe, cea mai buna partida de sex pe care au avut-o, si, cel mai sigur, este vorba de o persoana fara de care nu se poate trai. Nu se poate trai pana incep o noua relatie, cu o noua persoana speciala care ii face sa se simta speciali, care le ofera cel mai bun sex si fara de care nu poate, iar, trai. Fie acest prieten al nostru, pe care sigur toti il avem, merge intr-un ritm ascendent al relatiilor si nimereste din bine in mai bine, fie neuronii lui, cei care se ocupau cu memoria fostelor relatii, mor si omul nu isi mai aminteste nimic din trecut. Astfel tot ce traieste e cel mai bun si cel mai special de pana atunci.

Glumim, dar e contagios. Ati observat ca, de obicei, aceeasi prieteni sufera constant? Daca a inceput unul pe drumul gresit al dragostei, apoi asa o tine. Din drama in drama. Ti-ai dori sa ii transferi niste neuroni sa isi vada patetismul dar omul are toate conexiunile inchise.

Am fost ironica si poate prea rea dar am cedat in urma oboselii si a unor confesiuni masculine ale unui barbat maxim de indragostit de fata care l-a parasit. Poate uneori putina naivitate e buna, sa iti pierzi mintile, hainele, noptile in bratele cuiva fara  de care in acele momente simti ca nu poti trai e cel mai bun lucru de facut intr-o viata searbada si realista.

Poate ca pana la urma sunt castigatori cei care sunt sclavii dragostei, nu cei care o stapanesc in lanturi, ca mine… Calea de mijloc e oricum departe… departe de noi toti!